Scandalul de la meciul Klitschko – Chisora, o FĂ‚CĂ‚TURĂ‚?** „Frații Klitschko fac marketing mai mult decât box!”

Scandalul de la meciul Klitschko - Chisora, o FĂ‚CĂ‚TURĂ‚?**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Incidentul ce a avut loc după meciul dintre Vitali Klitschko – Dereck Chisora, când a avut loc o bătaie după conferința de presă, este condamnat și de Rudel Obreja. Acesta a afirmat că meciul dintre cei doi grei a fost o „făcătură” încă din momentul în care Chisora a fost desemnat challenger-ul oficial al lui Klitschko, deși se afla pe locul 15 în clasamentul WBC.

„Frații Klitschko fac marketing, mai mult decât box. Box pe ring nu mai există și am spus asta de mai mult timp. Făcătura era evident făcută, dacă un boxer cu doar 17 meciuri la profesioniști, dintre care două pierdute, tocmai anul trecut în fața a doi neica-nimeni, să ajungă să se lupte cu campionul mondial. La Klitschko – Chisora a fost marketing, cu siguranță. Înclin să cred că tabăra lui Chisora a încercat să se ridice mai sus decât nivelul la care era. El era un no-name din lumea boxului.

M-a dezamăgit spectacolul din ring. Nu mi-am făcut iluzii. Nu are nimic din ce ar trebui să aibă și din ce a fost, pe vremuri. De la Cassius Clay, Joe Louis, George Foreman, Joe Frazier, Mike Tyson, sau Lennox Lewis. Aștia erau boxeri adevărați! Mă uitam la Kliciko și parcă lovea un începător de pe stradă, nu are nici îndemânare, nici coordonare… Bine, are 40 de ani, dar este, totuși, un campion mondial.

Acea palmă de la cântar și scandalul de la conferința de presă sunt ingredientele unei lovituri de marketing. Nu cred că doi boxeri ajung să se pălmuiască. Asta pot să facă domnișoarele, două puștoaice într-o sală de clasa din Văscăuții din Deal. Făcătura este evidentă”, a spus Rudel Obreja la sptfm.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×